S-ar putea să nu fie așa cum ți l-ai imaginat s-ar putea să nu ți se lipească pe piept din prima să fii nevoit să-l aștepți un pic sau mai mult, nu contează important e să fii acolo o să-ți
It’s you

S-ar putea să nu fie așa cum ți l-ai imaginat s-ar putea să nu ți se lipească pe piept din prima să fii nevoit să-l aștepți un pic sau mai mult, nu contează important e să fii acolo o să-ți
Peninsula a fost festivalul nostru în 2005 am dat din cap pe malul Mureșului pentru prima dată (eram în liceu și nu aveam unde dormi așa că rămâneam până dimineață, când luam primul tren spre casă) iar până în 2012
Pe Ada Milea am ascultat-o prima dată acum 14 ani eram într-a 9-a, în liceu Anda mi-a adus la școală o casetă cu ea am acultat-o noaptea, până târziu, printre lacrimi (de râs) iar a doua zi știam pe
Nu o să mă ascund trebuie să recunosc că mi-e foarte drag Alexandru Andries ne-am împrietenit înainte de concert mi-a desenat trei inimioare și o floricică pe spatele unei poze mi-a dat și acordurile la piesa noastră, ca să
Ea e mama bucurie de când mă știu n-am cumpărat niciodată prăjituri iar până la vârsta de 13 ani am mâncat doar pâine de casă din făină adusă de la moară coaptă o dată la trei zile în cuptorul
am ajuns târziu la Bogata, în ziua cu evenimentul dar la timp cât să ascult ultimele trei melodii ale Mariei Răducanu (inclusiv Cristina) și să iau pulsul locului se spune că au fost peste 3000 de oameni pe
îl iubești pe Andrieș așa cum l-ar iubi orice amorezată căreia iubitul i-a dedicat la un moment dat o melodie de-a lui sau două, sau trei… ți-e drag Andrieș de parcă l-ai fi ascultat dintotdeauna și l-ai fi cunoscut de la început asculți
nu mai știu când m-am îndrăgostit prima oară de blues și nici ce ascultasem mai exact dar știu de ce și am făcut-o iremediabil e sinceră, simți asta până-n oase, dacă o simți și-o vezi pe fruntea tuturor celor care o
O mână și jumătate de băiețandri din Ungaria și-au făcut scenă din sufragerie și-au cântat fain de tot Jungle Rock / Tropical / Indie 27 februarie 2016, J’ai Bistrot, Târgu-Mureș ©Cristina GÂNJ | Bristena
intrasem după bar să-mi fac un ceai de mușețel am clipit de trei ori, să-mi scot Woodstock-ul din `69 din cap și aproape că i-am întrebat cu ce îi pot servi: Bourbon on the Rocks? au urcat